Singuratatea si solitudinea

A fi in stare sa fii singur inseamna a fi in stare sa iubesti. Iti poate parea paradoxal, dar nu e. E doar un adevar existential. Daca propria prezenta iti creaza neliniste, nemultumire, ce crezi ca ii creaza celuilalt? Numai cei care pot fi singuri sunt capabili sa iubeasca, sa imparta, sa patrunda in cele mai adanci colturi ale celeilalte fiinte, fara a-l detine pe celalalt, fara a depinde de celalalt, reducandu-l la valoarea unui obiect si fara sa devina dependent fata de celalalt. Acesti oameni ii ofera celuilalt libertate completa pentru ca ei stiu ca, daca celalalt pleaca ei vor fi la fel de fericiti ca si acum.

Fericirea lor nu poate fi luata de celalalt pentru ca nu este data de catre celalalt. Dar atunci de ce mai vor sa fie unul langa celalalt? Nu este o nevoie, e un lux. Se bucura sa imparta, “au” atata bucurie incat sunt bucurosi sa o poata revarsa si asupra altuia.

Acestia stiu sa-si “cante”, sa-si “joace” viata ca pe un instrument solo. Imagineaza-ti un cantaret solo cu fluierul sau. El stie sa se bucure de fluierul sau singur, stie sa creeze muzica numai cu fluierul sau si se bucura de ea. Daca da peste un tobosar, amandoi se vor bucura sa fie impreuna si vor crea o armonie intre fluier si tobe.

Din: Osho Talks – Love and Aloneness