Bodhidharma a fost primul luminat care a ajuns in China. Una dintre legende spune ca, atunci cand a ajuns in China i-a iesit in intampinare imparatul chinez Wu. Faima i-o luase inainte, imparatul Wu adusese mari contributii la filozofia lui Gautama Buddha. Mii de invatati traduceau scripturile budiste din limba pali, in chineza, iar imparatul patrona intreaga aceasta mareata munca de traducere.
Construise mii de temple si manastiri si hranea mii de calugari. Isi pusese intreaga avere in slujba lui Gautama Buddha si, in mod firesc, toti calugarii care au ajuns in China inaintea lui Bodhidharma, ii spusesera ca isi castigase o mare virtute, ca avea sa se nasca zeu in ceruri. Binenteles, prima intrebare pusa lui Bodhidharma, a fost: "Am ridicat atat de multe manastiri, hranesc mii de invatati, am deschis o universitate pentru studiul invataturilor lui Guatama Buddha, mi-am pus intregul imperiu si toate bogatiile sale, in slujba lui Gautama Buddha. Care va fi rasplata mea?"
Bodhidharma parea feroce, chipul sau era cat se poate de periculos. Avea ochi mari, insa, ii mai lipseau ochelarii de soare ca sa arate ca un adevarat mafiot. Cu o mare teama, imparatul Wu pusese intrebarea, si Bodhidharma i-a raspuns: "Nimic, nici o recompensa. Dimpotriva, fii gata sa cazi in cel de-al 7-lea iad!" Imparatul i-a spus: "Dar nu am facut nimic necuvenit, de ce al saptelea iad? Am facut tot ce mi-au spus calugarii budisti." Bodhidharma i-a spus: "Daca nu incepi sa iti auzi propria voce, nimeni nu te poate ajuta. Budist, si inca nu ti-ai auzit vocea launtrica? Daca ai fi auzit-o, nu ai fi pus o intrebare atat de prosteasca." El a continuat: "Pe calea lui Gautama Buddha nu exista nici o recompensa, pentru ca insasi dorinta unei recompense vine dintr-o minte lacoma. Intreaga invatatura a lui Gautama Buddha este lipsita de dorinta, iar daca tu faci toate aceste fapte, asa-zis virtuoase, construind temple si manastiri si hranind mii de calugari, avand o dorinta in minte, iti netezesti calea spre iad. Daca faci aceste lucruri din placere, pentru a-ti impartasi placerea cu intregul imperiu si nu exista nici cea mai mica dorinta de recompensa in sufletul tau, fapta insasi este o recompensa, prin ea insasi. Altfel, inseamna ca nu ai inteles absolut nimic." Wu i-a spus: "Mintea mi-e plina de atat de multe ganduri. Am incercat sa imi aduc pacea in minte, insa nu am putut si, din cauza acestor ganduri si a zgomotului pricinuit de ele, nu pot sa aud ceea ce tu numesti, voce interioara. Nu stiu nimic despre asta!" Bodhidharma: "Atunci, la 4 dimineata, vino singur, fara garzi, la templul din munti, unde o sa stau. Si iti voi aduce linistea mintii, pentru totdeauna."
Imparatul s-a gandit ca acest om era cu adevarat neobisnuit, impertinent. Cunoscuse multi calugari, acestia erau atat de politicosi, dar acesta, nici macar nu se sinchisea de faptul ca era imparatul unei mari tari. Sa se duca la el in puterea noptii, la 4, singur… acest om parea periculos, mai ales ca, intotdeauna avea un toiag mare la el.
Imparatul nu a putut sa doarma toata noaptea: "Sa ma duc sau sa nu ma duc? Pentru ca acest om poate sa faca orice. Nu pare sa inspire nici un fel de incredere." Insa, pe de alta parte, simtea in adancul inimii sale ca acest om este sincer, ca nu era un impocrit. Nu-i pasa catusi de putin ca eu sunt imparat, iar el doar un biet cersetor. Se poarta ca un imparat si in fata lui nu esti decat un cersetor. Si in ce fel mi-a spus ca imi va aduce linistea mintii, pe vecie. Ciudat, pentru ca le-am tot cerut asta multor oameni intelepti care veneau din India si mi-au dat toti metode si tehnici pe care le-am exersat, dar nu s-a intamplat nimic, iar acest om, care pare aproape nebun sau beat si are chip atat de infricosator, cu ochii aceia mari care te infioara… Dar, cu toate astea, pare sa fie sincer si merita riscul. Ce poate face, cel mult sa ma omoare." In cele din urma, nu a putut rezista tentatiei, deoarece omul acela ii promisese ca ii va aduce linistea mintii.
Imparatul Wu a ajuns la templu la ora 4 dimineata, pe intuneric, singur, iar Bodhidharma se afla acolo, asteptand impreuna cu oamenii lui pe trepte. "Stiam ca vei veni, cu toate ca, toata noaptea te-a chinuit gandul, daca sa vii sau nu. Ce fel de imparat esti tu, atat de las, sa iti fie teama de un biet calugar, un biet cersetor, care nu are nimic pe lume in afara toiagului. Si cu acest toiag o sa iti aduc linistea mintii."
Imparatul si-a spus: "Dumnezeule, cine a mai auzit sa aduci linistea in mintea cuiva cu un toiag! Poti sa-l omori, sa-l lovesti puternic cu toiagul in cap, pe urma, omul insusi amuteste, nu mintea. Dar este prea tarziu sa mai dau inapoi." Bodhidharma a spus: "Asaza-te aici, in curtea templului. Inchide ochii, iar eu, voi sta in picioare in fata ta, cu toiagul in mana. Treaba ta este sa pui stapanire pe mintea ta. Inchide ochii doar si patrunde inlauntrul tau sa o cauti. In clipa in care o prinzi nu trebuie decat sa
imi spui <<Asta e>>. Si toiagul meu va face restul ce mai e de facut." Era cea mai ciudata experienta din cate ar fi putut sa aiba un cautator al pacii sau al linistii, insa nu exista cale de mijloc.
Imparatul Wu s-a asezat, cu ochii inchisi, stiind perfect ca Bodhidharma parea sa vorbeasca foarte serios. A privit de jur imprejurul sau, dar nu era nici o minte. Toiagul isi facuse treaba. Se afla pentru prima oara in asemenea situatie. Daca ar fi gasit mintea, nu avea de unde sa stii ce ar fi fost in stare sa faca omul acela cu toiagul. Bodhidharma era deosebit, singur, asemenea unui Everest. Fiecare fapta a sa este unica si originala. Fiecare gest al sau isi are propria semnatura. A incercat din rasputeri sa-si caute mintea si pentru prima oara nu si-a putut-o gasi. Era o strategie neinsemnata. Mintea exista numai pentru ca nu o cauti niciodata. Exista numai, pentru ca nu esti niciodata constient de ea, iar constientizarea cu certitudine, o ucide complet. Treceau orele, si soarele rasarea in muntii scufundati in liniste, insotit de o briza usoara. Bodhidharma vedea pe chipul imparatului o asemenea liniste, o asemenea tacere, o asemenea nemiscare, ca si cum ar fi fost o statuie. L-a scuturat si i-a spus: "A trecut destul timp, ai gasit mintea?"
Imparatul Wu i-a raspuns: "Fara sa-ti folosesti toiagul, mi-ai linistit complet mintea. Nu am nici o minte si am auzit vocea launtrica despre care vorbeai. Acum stiu ca tot ceea ce mi-ai spus este adevarat. M-ai transformat fara sa faci ceva. Acum stiu ca fiecare fapta trebuie sa fie prin ea insasi o recompensa, altfel, nu o face deloc. Cine ar putea sa iti dea recompensa? Este o idee copilareasca. Cine sa-ti dea pedeapsa? Fapta ta este pedeapsa si fapta ta este rasplata. Tu insuti esti stapanul universului tau."
Bodhidharma i-a spus: "Esti un discipol rar. Te iubesc, te respect, nu ca imparat, ci ca om care, sezand o singura data, a avut curajul sa aduca atata constientizare, atata iluminare, incat tot intunericul mintii sa dispara."
Wu a incercat sa-l convinga sa vina cu el la palat. Bodhidharma i-a spus: "Nu e locul meu acolo. Vezi ca sunt salbatic, fac lucruri pe care nici eu nu le stiu dinainte. Traiesc de pe o clipa pe alta, spontan, sunt foarte imprevizibil. As putea sa iti provoc neplaceri inutile poporului, tie, curtii. Locul meu nu este in palate. Lasa-ma sa traiesc in salbaticia mea."
Iluminarea este lipsa oricarei frici!
RăspundețiȘtergereSi in acelasi timp este prezenta sinelui!
RăspundețiȘtergere