
I-am soptit la
ureche:"Nana, ai ceva sa imi spui inainte de plecare? Un cuvant, sau ceva de
daruit, care sa-mi aminteasca de tine pentru totdeauna?" Si-a scos inelul si mi
l-a dat. Acel inel e probabil la un sannyasin. L-am dat cuiva. Dar acel inel a
fost intotdeauna un mister. Toata viata, nimeni nu a stiut ce era in cutiuta
aceea mica. Bunicul n-a lasat pe nimeni sa se uite, desi el se uita deseori.
Cu lacrimi in
ochi, bunicul a spus:"Nu am altceva sa iti dau, pentru ca orice ti-as da, iti
poate fi luat, iti daruiesc iubirea mea pentru cel care s-a gasit pe sine." Desi
nu am pastrat inelul i-am indeplinit dorinta. Am cunoscut unitatea in mine
insumi. Ce conteaza un inel? Dar batranul si-a iubit maestrul, pe Mahavira, si
aceasta iubire mi-a daruit-o mie. Respect
iubirea pe care a purtat-o el maestrului sau si iubirea pe care mi-a purtat-o
mie. Ultimele sale cuvinte au fost:"Nu te teme, eu nu mor." Am asteptat cu totii
sa vedem daca va mai spune altceva, dar asta a fost tot. Ochii i s-au inchis si
s-a stins.
Imi amintesc si
acum acea liniste. O caruta trasa de bivoli trecea prin albia secata a unui
rau. Imi amintesc fiecare detaliu. Nu am spus nimic pentru ca nu am vrut sa o
tulbur pe bunica. Nici ea nu a spus nimic. Dupa cateva clipe am inceput sa simt o
oarecare ingrijorare pentru ea si i-am spus:"Nu mai sta asa, spune ceva. Este o
situatie insuportabila." Si, daca puteti sa credeti, ea a inceput sa cante! Asa
am aflat ca moartea trebuie sarbatorita. A cantat acelasi cantec pe care il
cantase cand s-a indragostit de bunicul, in tinerete.
Merita sa
mentionam acest lucru: acum 90 de ani, in India, ea avusese curajul sa se
indragosteasca. La varsta de 24 de ani era o femeie nemaritata inca. Acesta este
un lucru cu adevarat neobisnuit. Am intrebat-o odata de ce nu s-a maritat pana
la acea varsta. Era o femeie foarte frumoasa. I-am spus in gluma ca pana si
regele Chhatterpur ar fi putut sa se indragosteasca de ea. Ea mi-a spus:"Ca tot
ai adus vorba despre asta, sa stii ca s-a indragostit si regele de mine. L-am
refuzat si pe el, ca pe ceilalti." In India acelor zile, fetele se maritau la
varsta de 7 ani, sau la 9 ani. Din frica de iubire… Daca ar fi fost mai mari
s-ar fi indragostit. Dar tatal bunicii mele era un poet, cantecele pe versurile
lui se mai canta si acum in imprejurimi. El a spus ca nu-si va casatori fata
fara consimtamantul ei. Asa ca ea s-a indragostit de bunicul.
Am
intrebat-o:"L-ai refuzat pe regele de Chhatterpur si l-ai luat pe un
sarantoc? De ce? Frumos nu era, n-avea nimic extraordinar. Pentru ce te-ai
indragostit de el?" Ea mi-a raspuns:"Ce intrebare gresita pui! Cand te
indragostesti, nu intrebi de ce. Eu l-am vazut, si asta a fost tot. I-am vazut
ochii, si a trezit in mine o incredere care nu s-a clintit niciodata de
atunci."
L-am intrebat si pe
bunicul:"Nani spune ca ea s-a indragostit de tine. Bine, dar tu cum de ai ajuns
la aceasta casatorie?" Mi-a spus:"Eu nu sunt nici poet, nici ganditor, dar
recunosc frumusetea atunci cand o vad." Nici el nu mai vazuse o femeie mai
frumoasa decat nani. Si eu eram indragostit de ea, si am iubit-o atat timp cat a
trait. A murit la varsta de 80 de ani. Am venit acasa si am gasit-o
intinsa, moarta. Ma asteptam, pentru ca dorinta ei a fost sa fie incinerata numai
cu mine de fata. Eu urma sa-i aprind rugul, asa ca toata lumea ma astepta. Am
intrat, i-am dezvelit fata… Era inca frumoasa! Chiar mai frumoasa, in linistea
care se asternuse peste ea. Tulburarile respiratiei, vietii, nu mai erau
acolo. Era doar o prezenta.
Aprinderea rugului
a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata. Era ca si cum ar fi
trebuit sa ard un tablou al lui Leonardo da Vinci, sau al lui Van Gogh. Pentru
mine, ea era mai scumpa decat Mona Lisa, mai frumoasa decat Cleopatra. Nu
exagerez. Tot ce e frumos in mine, vine cumva prin ea. Ea m-a ajutat sa fiu ceea
ce sunt in toate felurile. Fara ea as fi fost un comerciant sau poate un
doctor, inginer…
Cand am terminat cu scoala, tata avea prea putina avere ca sa ma trimita la
universitate. Se pregatise sa imprumute bani pentru asta. El insista, dar eu nu doaream sa urmez medicina sau sa ma fac
inginer. I-am spus:"Daca vrei sa stii, eu vreau sa fiu un vagabond." Tata:"Un ce? Un
vagabond?" I-am spus:"Da. Vreau sa dau la filozofie, ca sa devin
un vagabond filosof." M-a refuzat zicand:"Nu voi imprumuta bani pentru prostia
asta!" Bunica mi-a spus:"Nu-ti fa griji copile. Mergi unde vrei, eu am sa vand
tot ce am, ca sa te ajut sa faci cum doresti. Nu te intreb ce vrei sa faci, nici
unde vrei sa studiezi." Intr-adevar nu m-a intrebat, si a continuat sa-mi
trimita bani inclusiv cand eram deja profesor. I-am spus ca si eu castig, si ca
as putea sa-i trimit eu bani ei. Ea a spus:"Nu-ti fa griji. Nu am ce face cu ei.
Tie iti sunt mai de folos."
Toti se mirau de
unde aveam bani pentru atatea carti. Aveam mii de carti. Chiar de pe vremea cand
eram student. Aveam casa plina de carti, si toti se intrebau de unde
aveam atatia bani. Bunica imi spusese:"Sa nu spui la nimeni ca iei bani de la
mine, pentru ca parintii tai vor afla si mi-o vor interzice." Asa ca mi-a dat in
continuare bani. Inclusiv in luna in care a murit mi-a trimis suma
obisnuita. Chiar in dimineata zilei mortii, mi-a semnat ultimul
cec. Si, uluitor, erau chiar ultimii bani pe care ii avea in cont. Stia ca nu va
mai exista o zi de maine… Am avut mult noroc in viata, dar cel mai mare noroc a
fost ca i-am avut pe ei ca bunici si ca mi-am trait primii ani impreuna cu ei.
De cand ma
stiu, mi-a placut un singur joc: polemica. Pe orice tema. Putini oameni maturi ma
suportau. De inteles, nici vorba sa ma inteleaga cineva. Nu m-a interesat scoala
in mod deosebit. Locul acela era cel mai rau dintre toate. Am fost fortat sa ma
duc. Am rezistat cat am putut, pentru ca pe ceilalti copii nu-i interesau
aceleasi lucruri ca pe mine, si eu n-aveam nimic in comun cu ce doreau ei. Am
fost un copil marginalizat. Interesul meu a
fost mereu acelasi, sa cunosc adevarul suprem, sensul vietii, de ce ma aflu eu
aici si nu este altcineva in locul meu. Eram hotarat sa nu imi gasesc odihna si
sa nu-i las nici pe altii sa si-o gaseasca, pana cand nu voi afla…
Moartea bunicului a
fost prima mea intalnire cu despartirea pamanteasca. A fost mai mult decat o
simpla intalnire, in caz contrar nu i-as fi descoperit sensul. Am vazut moartea
si ceva mai mult decat ea, am vazut ceva care plute deasupra trupului
parasit, elementele… Acea intalnire mi-a determinat tot cursul vietii. Mi-a dat o
directie, sau mai degraba o dimensiune care nu-mi fusese cunoscuta mai
inainte. Auzisem de moartea altor oameni… Nu i-am vazut insa murind, sau chiar daca am vazut ceva, a fost
fara inteles pentru mine. Cand moare un om pe care il iubesti, intalnesti cu
adevarat moartea. Trebuie sa insist: nu intalnesti moartea decat atunci cand se
stinge o fiinta iubita.
Cand te inconjoara
iubirea si moartea, se produce o transformare uriasa, ca si cum s-ar naste o alta
fiinta. Nu vei mai fi niciodata acelasi. Oamenii nu iubesc si de aceea nu au
experienta mortii asa cum am avut-o eu. Fara iubire, moartea nu ofera cheia
vietii. Alaturi de iubire, ea iti daruieste cheia intregii existente.
Omul pe care il
iubeam era pe moarte. El imi fusese ca un tata. Ma crescuse intr-o libertate
absoluta, fara inhibitii, fara interdictii, fara porunci… Iubire in libertate –
daca o ai, esti rege. Aceasta este adevarata Imparatie a lui Dumnezeu – iubire in
libertate. Iubirea isi adanceste radacinile in pamant, libertatea iti da aripi sa
zbori. Bunicul mi le-a daruit pe amandoua. Mi-a daruit atata iubire cat nu
avusese pentru nimeni, nici pentru mama, nici pentru bunica. Mi-a daruit libertatea, care este cel mai mare dar. La moarte
mi-a dat inelul si mi-a spus cu lacrimi in ochi:"Nu am nimic altceva sa iti
dau." Am spus:"Nana, dar mi-ai facut deja cel mai pretios dar." A deschis cu
greutate ochii si a spus:"Care?" Am ras:"Ai uitat? Mi-ai daruit iubire si libertate. Nici
un copil nu a avut parte de atata libertate cata mi-ai dat tu mie. Ce mai
vrei? Ce poti sa-mi mai dai? Iti sunt recunoscator. Du-te in pace."
Aceasta a fost
prima mea intalnire cu moartea, si a fost minunata. Nu a avut nimic urat asa cum
se intampla in cazul majoritatii copiilor de pe fata pamantului. Din fericire, am
fost alaturi de bunicul meu muribund timp de ore intregi si el a murit foarte
incet. Am simtit cum a venit moartea la el, cu toata acea mare liniste pe care o
aduce ea. Am avut noroc ca era si nani acolo. Fara ea as fi pierdut
poate frumusetea mortii, pentru ca iubirea si moartea sunt foarte
asemanatoare. Poate ca sunt acelasi lucru. Ea ma iubea. Imi daruia iubirea ei, iar
moartea era de fata, dar inainta incet, incet. Sunetul carutei parca il aud si
astazi – trecand peste pietrele din albia raului, biciul carutasului… Strigatul lui catre bivoli… Toate sunt atat de bine
inradacinate in memoria mea, incat cred ca nici propria mea moarte nu le va
sterge. Poate si atunci voi auzi zgomotul unei carute trase de bivoli.
Nani ma tinea de
mana, si eu eram complet uluit, nu stiam ce se intampla, fiind complet absorbit
de momentul prezent. Capul bunicului se odihnea in poala ei. Cu o mana pe pieptul
lui, simteam cum respiratia ii slabea. Cand nu a mai respirat, i-am spus
bunicii:"Nani, imi pare rau, dar cred ca nu mai respira." Ea mi-a spus:"Asta a
fost. Sa nu te sperii. A trait destul, nu mai are ce sa mai ceara de la viata." Si
mi-a mai spus:"Sa nu uiti niciodata aceasta zi, sunt lucruri pe care nu
trebuie sa le uiti niciodata. Sa nu ceri mai mult decat iti ofera viata.Atat cat
este, este intotdeauna destul."
Atunci cand pierzi ceva ii vezi adevarata valoare si nu-l mai iei ca pe ceva de la sine...Osho insa si-a apreciat bunicii la valoarea lor, iar mortea a fost una cu iubirea.
RăspundețiȘtergerenu e de mirare ca si-a iubit osho bunicii mai mult ca pe oricine, oamenii aia chiar au fost niste oameni extraordinari. e nevoie de o calitate sufleteasca extraordinara sa oferi unui copil libertatea de a fi el insusi...
RăspundețiȘtergereIubirea autentica, reprezinta iubirea in libertate. Numai atunci poti sa spui ca iubesti pe cineva, cand, ii oferi libertatea sa fie ceea ce isi doreste si tu faci tot ce iti sta in putiinta sa il ajuti sa devina acel ceva. A-i oferi libertate unui copil? Acesta reprezinta suprema intelegere a iubirii... Osho nu s-a nascut niciodata, nu a murit niciodata, ci doar a fiintat pe acest Pamant, pentru a ne umple inimile de admiratie si iubire. Ii sunt profund recunoscator acestei minunate entitati pentru ca si-a prezentat modul de a fi, intr-o maniera atat de minunata si convingatoare. Iar in ceea ce ma priveste pe mine... Sunt mandru ca mi-am oferit posibilitatea sa traiesc aceste minunate vorbe ale sale. Nu toti sunt de acord cu el, nu toti ii impartasesc ideile, insa... cine are ochi sa vada, cine are urechi sa auda.
RăspundețiȘtergere