Era odata un maestru Zen, pe nume, Ikkyu. El calatorea, si intr-o noapte se oprise la un templu, pentru a se odihni. Era o noapte foarte friguroasa, asa ca aprinsese un foc. Dar, negasind lemne niciunde, a luat o statuie a lui Buddha, din lemn, care se afla in templu, si a ars-o. Preotul dormea bustean, insa, galagia, focul si acest Ikkyu, foindu-se de colo-colo, l-a trezit. Preotul a deschis ochii si a ramas inspaimantat, nu i-a venit sa creada, pentru ca Ikkyu era un calugar budist si nu un simplu calugar, ci un maestru celebru. "Ce faci? Ai ars un Buddha!" exclama preotul.
Ikkyu a luat o bucata de lemn si l-a cautat pe Buddha in cenusa, insa statuia aproape disparuse, nu mai era nimic in vatra. Preotul l-a intrebat: "Ce cauti? Nu mai este acolo." Ikkyu i-a raspuns: "Caut oasele, Buddha trebuie sa aiba oase." Preotul a ras si i-a spus: "Acum sunt absolut sigur ca esti nebun. Cum ar putea un Buddha din lemn sa aiba oase?"
Ikkyu i-a spus: "Atunci adu-i si pe ceilalti doi Buddha, pentru ca noaptea e lunga si e foarte rece si Buddha din mine are nevoie de un pic de caldura. Acesti Buddha sunt din lemn, asa ca nu-ti face griji. Aici, inauntru, sunt oasele si un Buddha real, iar acest Buddha are nevoie de un pic de caldura. Acesti Buddha oricum nu sunt de nici un folos, nu au oase, asa ca nu-ti face griji."
Preotul l-a aruncat afara din templu. Noaptea era foarte rece, dar exista oameni care ar venera un Buddha din lemn si ar arunca in strada un Buddha adevarat. In zori, preotul s-a uitat afara sa vada ce se intamplase cu Ikkyu. Acesta statea chiar alaturi de templu, langa o piatra kilometrica si o venera. Soarele era la rasarit, era o dimineata frumoasa si gasise pe undeva niste flori frumoase. Pusese aceste flori pe piatra kilometrica si o venera. Preotul a venit in fuga si l-a intrebat: "Ce faci? Cu adevarat esti complet nebun! Peste noapte ai ars un Buddha din lemn si acum venerezi o piatra kilometrica."
Ikkyu i-a raspuns: "Si aici se afla un zeu." Daca poti sa simti, fiecare moment este divin si totul este divin si tot ceea ce exista este divin. Daca nu poti sa simti, du-te la temple, moschei, biserici, dar nu vei gasi nimic acolo, pentru ca tu esti cel care are nevoie de o transformare, nu situatia trebuie sa fie schimbata. Situatia ramane aceeasi, in templu, in afara templului, Dumnezeu este pretutindeni. Tu esti cel care nu poate sa vada si atunci schimbi locul, te duci la templu ca sa-l cauti pe Dumnezeu. Pentru ce mergi la biserica? Zeii sunt si aici. Daca esti receptiv, ai ochii larg deschisi, daca poti auzi si simti, atunci ce nevoie ai sa mergi al templu? Zeii sunt si aici. Dumnezeu este tot ceea ce este cazul. E existenta.
nimic nu este inafara lui Dumnezeu, si atunci de ce sa nu celebram prezenta lui la orice pas, in orice loc, in orice moment?
RăspundețiȘtergereDe mici suntem indoctrinati sa mergem la Biserica pentru ca numai in "casa Domnului" il putem descoperi pe Dumnezeu; acolo ne inchinam la incoane, pupam cruci, ne amagim ca suntem credinciosi si ne intoarcem la fel de goi. Insa Dumnezeu este pretutindeni si cel mai aproapiat loc este chiar sufletul nostru...nu trebuie sa ne deplasam nicaieri. El este aici si acum cu noi!!!
RăspundețiȘtergereUmanitatea nu mai are nevoie de un Dumnezeu psihologic( cel de sus, pe Dumnezeu il gasim numai in biserica, Dumnezeu tatal, acel Dumnezeu de care ne-a zis parintii, preoti, societatea) ci de unul existential, de un Dumnezeu al realitatii. Putem chiar sa renuntam la cuvantul "Dumnezeu". este suficient sa-i spunem realitate.
RăspundețiȘtergereCand constientizam faptul ca Dumnezeu este pretutindeni atunci nu vom mai avea nevoie de icoane si nu vom mai merge la biserica pentru a ne simti mai aproape de el!
RăspundețiȘtergere