Viaţa e ceea ce se întâmplă, în timp ce tu eşti prea ocupat să iti faci planuri!

Povestea aceasta este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora, pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera. Celatalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra. Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar, despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiacare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ce vede afara. Omul care nu putea privi pe fereastra, ajunsese sa traiasca pentru acea ora din zi, cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acelei descrieri.

   I s-a spus ca fereastra dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac, iar copii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului. Copaci seculari margineau aleile, iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedea in departare.
    Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si in detalii, tot ceea ce parcul dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire, inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. 

   Intr-o dupa-amiaza calduta, omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa-si imaginaze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare. Zilele treceau iar omul care nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidious pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepu sa-si antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca sa fie el asezat in locul acestuia.
    Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija, a constatat ca bolnavul de la fereastra murise in somn. Cu tristete a chemat asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul care tanjise dupa patul de langa geam, a intrebat daca nu poate fi mutat in locul care si-l dorise atat de mult. Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil, apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca in cot si sa arunce o privire afara. In sfarsit se putea bucura de priveliste! Se ridica si privi pe fereastra: in locul parcului nu era decat un zid gol!! A sunat infirmiera, iar cand aceasta a venit, a intrebat-o: cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc cu un lac si imi descria totul atat de frumos? Cum putea sa-mi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea dacat un zid vechi de caramida?"

   Infirmiera ii raspunse surprinsa: Vai! … Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul, daramite altceva". Apoi adauga, trista: "poate voia sa te incurajeze."
    Ai simtit vreodata invidie fata de o persoana careia ai fi vrut sa-i iei locul? Ai fost vreodata foarte dezamagit pentru ceva care ai crezut ca va fi minunat, dar care s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?
Daca traiesti fiind preocupat de ceea ce altii au si tu nu, atunci cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa-ti daruiasca!