Despre iubire!

Tulburat de propria-mi singurătate,
mi-am căutat cel de-al doilea eu
în spaţiul mărginit de tăcerea
unei alte singurătăţi.
În liniştea care ne-a apropiat,
orice cuvânt
ar fi putut fi
un sacrilegiu.
Pentru noi,
tăcerea a fost
momentul maximei comunicări.

Între noi doi
nu a început, de fapt
nimic...
Între noi doi
nu se poate termina, de fapt,
ceva...
Totul e o continuare.

Priveşte-te prin ochii mei
ca să te vezi
petală cu petală.
Eşti mai frumoasă
decât credeai...
Ce tragedie pentru natură
că, până acum,
nu ai înflorit cu adevărat
pentru nimeni!

O să pătrund în visele tale
şi o să le împletesc
în jurul meu.
Cu timpul,
nu vei mai şti
care vis
ţi-a aparţinut ţie
şi care mie.
În acea zi,
te vei uita la mine
ca într-o oglindă
şi, privindu-te,
îţi vei da seama
că „eu” şi „tu”
nu au existat niciodată.
Apoi, zâmbind,
vei înţelege frumuseţea
lui „EU ÎNSUŢI”!

Zăresc în ochii tăi
setea de a vedea
printre aparenţe;
aud cum îţi creşte în suflet
dorul pentru Dincolo;
simt în inima ta
parfumul unui alt fel de a iubi...
Ce s-a-ntâmplat cu tine?
Să fie de vină
sărutul pe care şi l-au dat
sufletele noastre?
Nu te grăbi să-mi spui!
Răspunsul va veni de la sine,
în momentele de tăcere
lăsate de paşii noştri pe Cale.