
Cind a inceput pachetul si implicit primul biscuite, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca. In interiorul ei isi spunea: “Uite ce fel de persoana e acest barbat! Daca as avea numai putin curaj, i-as face morala.” Si asa de fiecare data cind ea lua un biscuite, lua si el unul. Acest lucru o infuria, dar nu dorea sã fie cauza unei scene. Cind a mai ramas in pachet ultimul biscuite, ea gandea: “ah, acum vreau sa vad ce imi zice cind se vor termina toti!”

S-a rusinat de modul in care s-a comportat si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al ei, ci al domnului de alaturi, domn care impartise cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior... in timp ce ea se comportase urat si isi simtise orgoliul atins. Acum, nici macar nu avea posibilitatea sa se explice... sau sa-si ceara scuze...
De cate ori in viata, am mincat biscuitii altcuiva, fara sa ne dam seama? Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a judeca sau critica o persoana, fii atent la ceea ce esti in interior, si la ceea ce te face Ego-ul sa fii!!!
Vedem firul de praf din ochiul celuilalt, dar nu vedem barna din ochiul nostru.
RăspundețiȘtergereda...omul e vestit pentru ca actioneaza, se infurie, si apoi sta si cerceteaza situatia. din pacate, de cele mai multe ori, atunci e prea tarziu sa mai schimbe ceva. inainte sa actionati, ganditi, simtiti, si observati ce sta cu adevarat la baza furiei.
RăspundețiȘtergere