Frumusetea apartine profunzimii!

   Frumusetea este ceva salbatic, frumusetea nu este niciodata ceva civilizat. In momentul cand civilizezi frumusetea, ea devine urata. Nu exista vreo modalitatea prin care sa poti civiliza frumusetea. Ea face parte din natura, iar natura are o frumusete spontana. Acesta este motivul pentru care plantele si animalele sunt frumoase. Numai omul se urateste, si dilema se naste din faptul ca numai omul incerca sa fie frumos. Un lucru este cert: cel care incerca sa fie frumos, si-a acceptat inferioritatea, uratenia, inutilitatea. Acum incerca sa o ascunda, sa o acopere. Omul este singurul animal care incerca sa fie frumos si tot singurul care este urat.
    Cu cat esti mai aproape de natura, de aspectul sau salbatic, cu atat esti mai frumos. Numai o persoana frumoasa poate sa fie creativa, pentru ca se accepta pe sine. El este bucuros ca este el, este recunoscator ca este el, iar din aceasta bucurie si recunoastinta apare creativitatea. Lui i-ar placea sa picteze, sa compuna muzica, sa ajute lumea sa se dezvolte doar pentru ca existenta a facut la randul ei foarte multe pentru el. Creativitatea se naste din recunostinta, aceasta fiind adevarata sursa a creativitatii, dar acest lucru este posibil numai cand te accepti, atunci cand nu incerci sa te ascunzi in spatele mastilor, atunci cand nu incerci sa  te camuflezi, cand nu dai nastere unei personalitati, ci permiti esentei sa te domine.
    Animalele nu au personalitate, nu vorbesc aici de animalele dresate, deoarece ele incep sa aiba personalitate. Un animal salbatic nu are personalitate, el este doar esenta, insa in momentul in care este dresat el incepe sa aiba caracter politic, sa fie plin de tact, sa fie educat, se preface. Stie ca este neajutorat astfel incat isi creeaza o persoana, o masca, dar devine fals si isi pierde din frumusete. Frumusetea apartine lucrurilor salbatice, vaste. Oceanul este vast si salbatic, nu poti sa vezi celalat tarm. Nu poti niciodata sa vezi celalalt tarm al frumusetii, nu poti sa-l cuprinzi, sa te cufunzi in el. Frumusetea este oceanica, ea are profunzime, insa un om civilizat traieste numai la suprafata, el este inotator, nu un scufundator. El stie perfect cum sa se mentina la suprafata, cunoaste bine perimetrul, modul in care se desfasoara, maniere, eticheta si tot tacamul. Adevarul e ca, chiar sub el se afla profunzimea si cu cat te afunzi mai mult cu atat mai frumos esti. Frumusetea este a profunzimii, iar aceasta frumusete nu este de pe aceasta lume, pentru ca ea este dimensiunea divinitatii. Cu cat mai mult te afunzi, cu atat mai mult centrul tau interior incepe sa se dezvolte. Frumusetea nu este machiaj, este dezvoltare. Machiajul este de suprafata, frumusetea se afla in interior.