Iubirea - O Stare de a fi

Oamenii obisnuiti iubesc numai atunci cand le sunt indeplinite conditiile. “Trebuie sa fii asa, numai atunci te voi iubi si voi fi cu tine!”. Iubirea este un cer infinit! Nu o poti inchide cu forta in spatii stramte, limitate. Iubirea inseamna libertate!

Cand te indragosteti totul pare frumos, pentru ca in acele momente nu pui conditii. Te apropii de celalalt neconditionat. O data ce lucrurile s-au sedimentat, incepi sa pui conditii: “Trebuie sa fii asa, trebuie sa te porti asa, numai atunci te voi iubi.” de parca iubirea este un targ, o tocmeala. Cand nu iubesti din suflet te targuiesti. Vrei sa-l obligi pe celalalt sa faca ceva pentru tine, sa fie intr-un anumit fel pentru tine si numai atunci il vei iubi. Folosesti iubirea ca un mijloc de constrangere, ca pe o pedeapsa, dar nu iubesti cu adevarat. Fie iti retragi iubirea, fie iti oferi iubirea, dar in ambele cazuri iubirea in sine nu e scopul, altceva este.

Iubirea nu este o relatie, ci o stare de a fi. Nu esti intr-o relatie de iubire, esti iubire! Cand exista iubire si doua suflete s-au intalnit si s-au contopit, exista multumire. E ca si cum intreaga existenta s-ar fi oprit in loc. Atunci momentul prezent este singurul moment. Si atunci poti sa spui: “Ah, prajitura asta e delicioasa!”. Pentru o persoana care iubeste, iubirea este o stare naturala, e insasi fiinta ta!

Scopul unei relatii nu este de a avea o alta persoana care sa te desavarseasca, ci de a avea pe cineva cu care sa impartasesti desavarsirea ta. O relatie esueaza din cauza concentrarii noastre asupra celuilalt – a obsesiei noastre pentru celalalt. Cum este celalalt? Ce face celalalt? Ce are celalalt? Ce spune celalalt? Ce vrea? Ce cere? Ce gandeste? Ce spera? Ce planuieste?

Nu conteaza ce gandeste, spera, planuieste celalalt. Singurul lucru care conteaza este ce Esti tu fata de toate aceste lucruri. Cea mai iubitoare persoana e cea care se centreaza in jurul propriului Sine. Este o invatatura foarte radicala.

Mahatma Gandhi ne-a dezvaluit o povestioara:

“Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

- De ce tipa oamenii,cand sunt suparati?

- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

- Dar de ce sa tipi atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreaba din nou inteleptul.

- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude.

Maestrul intreaba din nou:

- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa? Niciunul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati?

Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta,inimile lor se distanteaza foarte mult.Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt.Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? De ce? Ele nu tipa deloc.Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica.Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici numai vorbesc, doar soptesc, murmura.Iar atunci, cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci, cand doua fiinte se iubesc, au inimile apropiate. In final, inteleptul concluziona, zicand:

- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta.

Nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”

In iubire totul se desfasoara natural si de la sine inteles.
Gelozia este o nesiguranta, o neincredere in primul rand in sine si apoi in celalalt, o lipsa a iubirii.
In iubire totul trebuie cuprins, si unul trebuie sa-l intareasca si sa-l aline pe celalalt, sa-l insufleteasca, sa-l inalte.
Iubirea nu ingradeste (Sinele), ci il largeste, de fapt, in intereactiunea cu celalalt, chiar il dirijeaza spre sine insusi, prin aceea ca este creata o lume comuna speciala, care se modifica mereu prin sine insasi si astfel nu duce la plictiseala.

Osho