Polaritate si Unitate

“Splendoarea divina cuprinde toate lumile, toate creaturile, Binele si Raul. Ea este adevarata Unitate. Dar cum poate purta atunci in sine contrariile Binelui si Raului? In realitate, aici nu exista contrarii, pentru ca Raul formeaza tronul pe care sta Binele.”

Spunand ``eu``, omul se delimiteaza deja de tot ceea ce el resimte drept non-eu, drept tu – si cu acest pas omul devine captiv al polaritatii. Eul sau il uneste cu lumea contrariilor, care se scindeaza nu numai in eu si tu, ci in bine – rau, interior – exterior, femeie – barbat, cald – rece, corect – incorect si multe altele. Daca aruncam o privire asupra lumii in care traim putem observa ca ea este alcatuita din contrarii. Aceasta polaritate o putem vedea pretutindeni. Avem cu totii o constiinta polara care se ingrijeste de faptul ca lumea sa ne apara drept polara.

Este important sa realizam ca nu lumea este polara, ci constiinta noastra prin care experimentam lumea. Sa consideram legile polaritatii ca pe un exemplu concret, cum este respiratia. Aceasta este alcatuita din doua etape: inspiratie si expiratie. Ele sunt procese opuse care alterneaza formand astfel un ritm. Daca se distruge ritmul, se distruge viata. Cine evita sa expire, nu va mai putea inspira. Ele sunt dependete, existenta uneia reprezinta viata celeilalte, un pol traieste din celalalt. Daca indepartam unul dintre poli, dispare si celalalt. Tot asa, electricitatea se naste ca tensiune intre doi poli – daca indepartam un pol, dispare si electricitatea.

Aveti alaturat binecunoscuta imagine sarada – enigma, cu ajutorul careia, fiecare poate resimti in sine insusi problema polaritatii. In acest caz polaritatea este: prim plan / fundal, sau mai concret doua profiluri / cupa. Ce anume percep eu din cele doua posibilitati, depinde de ce anume consider eu drept fundal: suprafata alba sau pe cea neagra. Daca interpretez suprafata neagra drept fundal, voi vedea o cupa, dar daca iau suprafata alba drept fundal voi vedea doua chipuri din profil. Este interesant sa observam ce se petrece in noi, daca lasam perceptia sa basculeze alternativ intr-o directie sau alta. Cele doua elemente ale tabloului exista simultan in imagine, dar il constrang pe observator sa ia o decizie. Ori vedem cupa, ori vedem profilurile. Noi putem percepe cele doua aspecte ale imaginii in cel mai bun caz succesiv, una dupa cealalta, dar este foarte dificil sa le percepem simultan si sa le acordam aceeasi valoare. Acest joc optic este o punte buna pentru intelegerea polaritatii. In aceasta imagine polul negru este dependent de polul alb si viceversa. Daca se indeparteaza unul dintre poli, indiferent care, intreaga imagine dispare. Si in acest caz negrul traieste din alb si albul din negrul, sau polul pozitiv al curentului electric traieste din cel negativ.

Aceasta dependenta reciproca dintre doua contrarii ne arata ca dincolo de orice polaritate exista in mod evident o unitate, pe care noi oamenii, cu constiinta noastra, nu o putem recunoaste si percepe ca unitate in simultaneitatea ei. Astfel, noi suntem constransi sa descompunem orice unitate a realitatii in doi poli si sa-i consideram succesiv pe acestia.

Acesta este, in plus, si locul de nastere al timpului, acea amagire care isi datoreaza existenta numai polaritatii constiintei noastre. Asadar polaritatile se dezvolta exclusiv ca doua aspecte ale uneia si aceleiasi unitati existentiale, pe care noi nu le putem considera numai succesiv. Noi vedem totul prin constienta polara, astfel incat nu realizam ca nu exista trecut, prezent, viitor, ci totul se petrece simultan.

Totul exista deja, noi nu putem aduce imbunatatiri sau modificari. Nu exista evolutie sau transformare.Totul e atemporal, aspatial, pentru ca Totul cuprinde totul. De exemplu: eu citesc de mai multe ori aceeasi carte la intervale de timp mai mari ... Eu voi intelege intr`un mod nou continutul cartii, de fiecare data, in functie de starea de constienta din acel moment. Orientalii spuneau despre lumea polaritatii ca e o iluzie, e ``maya``. La fel e si corpul nostru, e o iluzie care exista doar ca noi sa putem sa vedem asta. Timpul nu produce decat repetari ale aceluiasi model. In timp, se modifica forma, dar continutul ramane acelasi. In timp, noi imbatranim, dar de fapt, noi devenim constienti. Corpul se modifica, continutul nu... dar el se modifica pentru ca noi sa putem fi apti sa intelegem si sa acceptam. E nevoie sa se modifice corpul, pentru ca o data cu modificarea lui, noi devenim predispusi la experiente care ne ajuta sa fim mai constienti si sa ne maturizam.

Nu lumea se schimba, ci oamenii dezvolta succesiv in ei diverse straturi si aspecte ale lumii. Intelepciunea, desavarsirea, constienta inseamna a putea recunoaste tot ceea ce exista in valabilitatea si echilibrul lor. A PUTEA RECUNOASTE ORDINEA INSEAMNA ``A FI IN ORDINE``.