Amintiri dintr-o copilarie de Aur! (2)

Eu (Osho) mi-am iubit tatal ca pe orice alta fiinta, dar unul dintre motivele care m-au facut sa il iubesc si sa il apreciez intr-un mod aparte, este urmatorul: el nu mi-a spus niciodata mie sau fratilor si surorilor mele sa fim competitivi. Nu ne-a impus niciodata:"trebuie sa invatati, ca sa ajungeti primii din clasa." De fapt, cred ca nici nu stia in ce an suntem fiecare. Nu mi-a cerut niciodata sa vada ce rezultate am, daca trec sau nu la examene. Avea multe alte calitati, dar pe aceasta am iubit-o cel mai mult. Nu a incercat sa ne otraveasca mintea, nu ne-a impus competivitatea.
    Daca se intampla cumva ca profesorii sa vina la el si sa ii spuna:"fiul tau nu vine la ore, este neascultator, iar cand se intampla sa vina la ore se uita tot timpul pe geam. Este in permanenta pedepsit si nu invata nimic… Din cele 6 zile, 4 le petrece in afara clasei datorita pedepselor, dar se pare ca ii place sa stea mai mult pe afara! Iar cand il pedepsim si ii spunem sa iasa afara si alearge in jurul scolii de 7 ori, el o face de 70 de ori. La un moment dat noi incepem sa parem caraghiosi in fata lui. Uneori chiar ne spune ca pentru el, aceasta nu este o pedeapsa, deoarece in ziua respectiva, nu facut prea multe exercitii fizice. Dupa care, ne multumeste! Nu trece nici macar o zi in care sa nu ajunga la director, iar acesta s-a plictisit atat de mult de el, incat nu ii mai administreaza nici un fel de morala, doar ii spune care este pedeapsa si apoi il trimite inapoi in clasa. Daca nu aveti grija s-ar putea sa ramana repetent." Tatal meu le raspundea:"Si ce daca? Lasati-l repetent! Unii elevi trebuie sa ramana repetenti. Sistemul scolar este de asa natura incat nu pot trece toti clasa. Asa ca ce importanta are cine ramane repetent? Iar eu nici macar nu stiu in ce clasa este!"
   El nu imi verifica niciodata notele. Ori de cate ori ii aduceam carnetul cu note, imi spunea: "Semneaza tu! O poti face!" Asa ca semnam eu in locul lui. Cand am terminat pe primul loc examenele de la universitate, a devenit putin abatut si mi-a spus:"Nu este bine, pentru tine aceste lucruri nu conteaza, te cunosc eu, pentru altcineva ar avea mare importanta, dar nu si pentru tine!" Am iubit aceste calitati. Si aceasta este o calitate pe care fiecare copil trebuie sa o invete: non-competitivitatea.
    Dupa ce m-am intors de la universitate, nu m-a intrebat niciodata ce vreau sa fac. Toti din sat ma intrebau:"Acum ce vei face? Vei fi profesor? Oricum poti sa iti alegi orice serviciu doresti." Dar tatal meu nu m-a intrebat nimic. Doar dupa ce am devenit profesor la universitate mi-a spus:"De ce te obosesti sa predai la facultate? De ce nu devii invatator la scoala din sat? Aceasta este chiar in fata casei!"
    Cand am parasit postul de profesor, toti cei care ma cunosteau mi-au spus:"Nu da cu piciorul unui post atat de bun. Aici ai posibilitati foarte mari, mai devreme sau mai tarziu vei deveni decan sau rector. Mai stai cativa ani!" Dar tatal meu era singura persoana fericita, mi-a spus:"Bun! Acum nu ai de ce sa iti faci griji. Daca ai nevoie de bani sau altceva, sa imi spui mie. Inca traiesc si te pot ajuta. Daca nu vrei sa muncesti, nu munci. Daca vrei sa faci o munca diferita, o poti face, orice doresti – olar, tesator, fierar. Iar daca nu vrei sa faci nimic, sa nu iti faci griji, eu inca mai pot munci si te voi ajuta. Atat timp cat sunt in viata nu ai de ce sa te ingrijorezi." A fost singura persoana… Chiar si cei care erau impotriva mea spuneau:"Nu este bine, trebuie sa iti retragi cererea de demisie." Am fost chemat chiar la ministrul invatamantului, care m-a rugat sa imi retrag cererea spunandu-mi: "Poate ca te-ai pripit si mai tarziu vei regreta."
    Intr-o zi, tatal meu mi-a vazut diplomele si certificatele si m-a intrebat:"Daca tot ai renuntat la universitate, de ce nu le arzi?" I-am spus:"Da, este o idee foarte buna", si le-am ars imediat.
    Noi insa ne crestem copiii inca de la inceput, intr-un spirit de competitie, gelozie, invidie. Noi ii facem sa lupte intre ei. Ideea ca, viata este o lupta si ca supravietuieste cel mai puternic, este complet gresita. Pe nimeni nu intereseaza mijloacele prin care se ajunge la ceea ce si-a propus. Fiecare vrea sa arate lumii cat de extraordinat este!!!